Отзыв №251
Публикация 2025-08-17
Am avut rezervate 3 camere, doua dintre ele au primit upgrade la tripla si au avut vedere pe fata, la strada principala. Ghinionul meu, a fost ca eu am nimerit intr-o camera extrem de mica, cu vedere pe spate. Prin urmare, nemultumirile mele legate de aceasta camera (405) sunt urmatoarele: spatiu insuficient, din usa de la intrare te urcai direct in pat, abia aveai loc sa treci pe langa, baia extrem de mica, ca sa poti folosi chiuveta, wc, dus, nu puteai decat cu usa inchisa. Aerul conditionat batea direct in pat, prin urmare nu l-am putut folosi in timpul noptii, asa ca am dormit cu geamul deschis. Si pentru ca, aveam vedere pe spate, toata noaptea s-au auzit compresoarele de la alte aere conditionate, iar dimineata venea miros de mancare de la gurile de evacuare. Se vede ca aceasta camera a fost creata/conceputa din ultimul pic de spatiu ramas in capatul hotelului pentru a se eficientiza utilizarea la maxim a acestuia. Camera a fost curata, ni se puneau in fiecare zi 2 sticle de 0,5 apa plata, exista un fierbator de apa si plicuri de ceai si cafea. Dulapul existent in camera era total ineficient gandit, jumatatea superiora avea bara de haine, dar doar pentru haine scurte, in schimb jumatatea a doua era fara polite sau bara de haine, prin urmare am pus direct valiza in el. Micul dejun nu a fost deloc diversificat si in niciun caz nu arata ca in pozele de pe booking. Predomina branza, 2 feluri de mezeluri, ou batut si fiert, iaurt foarte putin, fructe si mai putine si dulciuri la fel de putine (maxim 2 feluri). La ora 10 dimineata, cand probabil toti turistii erau in camere, nu mai curgea apa (cel putin asa era la et. 4). Locatia este cea care face sa merite la maxim cazarea in acest hotel: este situat pe o straduta animata, langa palatul Topkapi, pe unde circula tramvaiul, si care este plina de restaurante si magazine specifice zonei.